![]() |
Bucur Ionela Larisa este psiholog clinician specialist, supervizor în psihologie clinică, psihoterapeut autonom în psihoterapie integrativă, psiholog în supervizare specialitatea psihologia muncii şi organizaţională, psiholog expert –psihologie clinică, având competențe în „expertiză psihologică a victimelor minore și majore”, „expertiză psihologică a copilului și familiei aflate în divorț”. A publicat articole în reviste de specialitate, capitole de carte şi lucrări de specialitate din domeniul psihologiei clinice şi psihoterapiei integrative sub îndrumarea prof. univ. dr. Loredana –Ileana Vîşcu. A coordonat workshop-uri în cadrul Conferintei Internaţionale „Supervizarea în psihoterapie” ediţiile I şi II, anii 2018, respectiv 2019 (www.icsp.eu). Pe plan local a fost invitată de şcolile din localitate pentru a purta dialoguri cu elevii și profesorii pe teme legate de etapele de dezvoltare ale copilului și adolescentului, cât și teme legate de educația non-formală, a fost psiholog coordonator în cadrul programului „Clubul de mămici”, unde a fost abordată etapa de dezvoltare a sugarului și alcătuirea unui grup de suport pentru viitoarele și proaspetele mămici. Domeniile de interes sunt dictate de varietatea problemelor și vârstelor clienților, care se regăsesc în domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei și expertizei psihologice judiciare și extrajudiciare în limita competențelor dobândite. Este membru şi reprezentant zonal Hunedoara al Asociaţiei de Cercetare,Consiliere şi Psihoterapie Integrativă, membru şi reprezentant al Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România din partea Filialei Teritoriale Hunedoara. Contact: Cabinet Individual de Psihologie Bucur Ionela Larisa, tel. 0725916199, e-mail: bucurlarisaionela@gmail.com, adresa: Hunedoara, str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, cam. 46-47. https://goo.gl/maps/cYNw4dLX2qgBrv1Y7 Emisiuni: Managementul emoţiilor în starea de conflict, Imaginea și stima de sine, cum impactează asupra vieții noastre |
![]() |
Cădariu Ioana-Eva este psiholog clinician, psihoterapeut cu orientare în psihoterapie integrativă şi psihoterapie de cuplu centrată pe emoţii, activitatea practică fiind desfăşurată în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie. De asemenea este student doctorand la Universitatea de Vest din Timişoara, domeniul Psihologie. Este vice preşedinte al Institutului de Psihoterapie, Consiliere psihologică și Supervizare clinică (IPCS, www.ipcs-psy.com) şi membru al comitetul de editare al revistei International Journal of Supervision in Psychotherepy (www.ijsp.eu). Domeniile de interes sunt psihologie clinică şi psihoterapii, psihologia personalităţii şi psihologie cognitivă. A publicat articole de specialitate şi studii indexate în baze de date internaţionale şi incluse în Web of Science. De asemenea, a participat la numeroase activităţi media şi a publicat lucrări în mass-media: Emisiuni TV:
Emisiuni Radio:
Articole:
Contact: Cabinet individual de psihologie Cădariu Ioana-Eva, Reşiţa, Str. Păcii, nr. 2, jud. Caraş-Severin, email: cădariuioanaeva@yahoo.com, tel. 0723345341 |
![]() |
Novak Ramona este psihoterapeut integrativ sub supervizare și psiholog clinician, membru al Colegiului Psihologilor din România. Este absolventă a masterului Psihologie Clinică și Psihoterapii cu o lucrare de disertație în domeniul tulburărilor de comportament alimentar. Interesele de cercetare se îndreaptă către tulburările somatoforme, participând la workshopuri cu acestă temă. Pe lângă activitatea de training in domeniul corporate, este psihoterapeut în cadrul Cabinetului individual de psihologie Ramona Novak din Arad, str. M. Eminescu, nr. 35, tel. 0773815568. Email: ramona_psiho@yahoo.com Emisiuni TV: Tulburările alimentare și dezvoltare personală. Născuți pentru a evolua cu Ștefan Marcu |
![]() |
Pătcaș Mihaela Ramona este psiholog cu drept de liberă practică, atestat profesional în condiţiile Legii nr. 213/2004, în specialitatea psihologie clinică și psihoterapie având cod alocat din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România, Partea I: 16546. Formarea și experiența profesională includ: Licențiată în psihologie a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, promoția 2014; Facilitator Cercul Siguranței – Training pentru părinți având la bază teoria atașamentului, 2016; Formare continuă în expertiză psihologică judiciară în cadrul Institutului de Psihologie Judiciară, 2016; Master în Consiliere si Evaluare Psihologică în cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, promoția 2019; Formare continuă în Psihoterapie Integrativ Strategică în cadrul ACCPI, promoția 2020; Formare în psihoterapia adicţiilor – Curs de bază în adicții în cadrul Asociației Catharsis, 2020. Interesele sale profesionale și de cercetare includ terapia individuală a adultului și adolescentului precum și înspre terapia de cuplu şi cercetarea în problematica psihologică a perioadei adolescenței, precum și înspre psihoterapiei traumei și doliului. Publicații de specialitate: Coautor al cărții Creativitatea – Perspective Psihologice și Pedagogice, Editura Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2014; Coautor al articolului Personalitatea și mediul social în alegerea carierei la adolescenţi, publicat în Revista Agora, Arad, 2015; Autor al articolului Parental alienation and the importance of detecting it in cases of minor children custody dispute, SICAP 24, 2017; Autor al articolului Counselling a Child Who Refuses Contact with One of the Parents, Filodiritto Publisher, 2018; Autor capitol de carte Metode şi tehnici de intervenţie în consilierea şi psihoterapia copilului şi adolscentului,Universul Academic, 2019; Autor capitol de carte Psihoterapia Integrativă. Studii,Universul Academic, 2021; Autor capitol de carte Psihoterapia copilului şi adolescentului. Studii II, Universul Academic, 2021. Apariție Emisiune Arad1 TV., Adolescenţa o provocare Contact: tel. 0747501122. E-mail: mihaela.patcas@letraset-group.ro; Adresă/sediu social Cabinet individual de psihologie: Arad, Str. Egalității, nr. 15 |
![]()
|
Pleşa Andra este psihoterapeut, psiholog clinician şi psiholog sportiv, având competenţe în dezvoltare personală, intervenţie psihologică în optimizarea performanţei sportive, depresie, anxietate, fobii, atacuri de panică, tulburări de personalitate, tuburări de comportament alimentar, adicţii/dependenţe, doliu şi separare, tulburări psihosomatice/ boli autoimune, probleme de cuplu, orientare în carieră. Este licenţiată în psihologie obţinând diploma de la Universitatea de Vest din Timişoara şi posedă o diplomă de Master în domeniul Psihologiei Clinice şi Consilierii Psihologice. A participat la numeroase cursuri de formare profesională de lungă durată şi de scurtă durată psihoterapie integrativă şi în psihologie clinică. Apariţiile din mass-media includ:
Contact: Tel. 0741396814 email: andra.plesa@gmail.com, Adresa: Bucureşti, str. Doctor Carol Davila, nr. 61 Șimonia Maria Geanina este psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie educațională și consiliere școlară și vocațională sub supervizare și psihoterapeut integrativ, sub supervizare, ambele calificări fiind atestate de Colegiului Psihologilor din România. Este absolventă a Masterului de Psihologie Educațională și Consiliere Psihopedagogică, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, promoția 2019. Tema lucrării sale de disertație a fost Motivația la tinerii cu vârsta cuprinsă în intervalul 25 – 35 de ani. Interesele de cercetare sunt îndreptate spre educația formală și informală, cu adresabilitate copiilor, adolescenților și adulților. Descoperirea vocației este unul dintre dezideratele spre care își canalizează atenția, împreună cu clienții săi. A participat la numeroase cursuri și workshop-uri de logopedie, cursuri pentru prelucrarea traumei, cursuri postuniversitare de medicină psihosomatică, neonatologie, psihotanatologie și altele. Contact: Șimonia Maria Geanina Cabinet Individual de Psihologie, tel. 0724122509. Email geaninasimonia@yahoo.com. Sediul social Timișoara, str. Storojineț, bl. B32, ap. 12. |
![]() |
Tămaș Roxana este psihoterapeut integrativ sub supervizare şi psiholog clinician autonom cu specializare în Terapia ABA. Interesele sale de cercetare se îndreaptă spre rolul schemele cognitive dezadaptative în dezvoltarea și menținerea simptomatologiei traumei, cogniția socială disfuncțională, schemele cognitive dezadaptative și tulburarea de personalitate borderline, diferențe și asemănări în ceea ce privește tipul de atașament și reglarea emoțională ale persoanelor cu ADHD și tulburare de personalitate borderline în viața adultă. Iubeşte această profesie, care prin prisma formării a făcut-o să înțeleagă că nimeni nu poate fi perfect, însă atunci când înțelegem ce aducem în relații și de ce ne percepem pe noi intr-un fel sau altul, permitem formarea unor noi opțiuni și alegeri. Crede în psihoterapeutul om, care încearcă să își păstreze autenticitatea și spontaneitatea, care te face să te simți în siguranță, care te ajută să-ți vezi nevoile, să-ți gestionezi vulnerabilitate, care îți conține trăirile, și te ajută astfel să te dezvolți. Din acest motiv consideră că nu sunt suficiente doar cărțile în procesul schimbării, pentru că avem nevoie să simțim și să atașam ceea ce simțim cuvintelor. „Avem nevoie să înțelegem povestea noastră de viață cu profunzime şi sens, să o integrăm în istoria noastră de viață, pentru a deveni mult mai întregi”. Publicațiile sale includ: capitol în volumul Psihoterapie Integrativă – Studii, coordonat de Loredana-Ileana Vîşcu şi Ioana-Eva Cădariu, Editura Universul Academic; lucrare de specialitate ISI Thompson în 2017, (Puf Roxana), Mechanisms of Psychological Assessment Related to Adolescent Anxiety Contact: Cabinet Individual de Psihologie Tămaș Roxana, tel. 0753018972, email: puf.roxana.alexandra@gmail.com. Adrsa: Vladimirescu, str. Bucureşti, nr. 21, jud. Arad. |
![]() |
Todea Adina este psihoterapeut în supervizare în cadrul IPCS. A absolvit Formarea în Psihoterapie Integrativă în cadrul Asociației de Cercetare, Consiliere si Psihoterapie Integrativă. A terminat cursurile de Master, în specializarea Consiliere și evaluare psihologică, la Facultatea de Psihologie, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, cu dizertația pe tema Consilierea pastorală în Biserica Ortodoxă și Cursul de Consiliere Psihologică la Facultatea de Psihologie a Universității ”Babeș Boliay” Cluj-Napoca. Este doctor în Teologie Ortodoxă, Secția Sistematice, disciplina teologie morală ortodoxă, la Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, cu lucrarea intitulată Implicațiile conștiinței morale personale și comunitare în vindecarea fărădelegilor lumii contemporane. Este profesor în învățământul preuniversitar, formator, are o experiența de 10 ani în domeniul sănătății și 14 ani în învățământ. Interesele sale de cercetare se îndreaptă spre fundamentarea unei direcții de psihoterapie ortodoxă; consilierea pastorală; abordarea traumei în contextual agresivității și violenței domestice; impactul abuzului psiho-fizic asupra dezvoltării și evoluției școlare a copiilor; relațiile disfuncționale cogenerative. O lucrare de referință pentru ea este cartea : Elemente de hristoterapie, tipărită la Ed. Noul Scrib, Arad, 2014. Lucrări relevante prezentate în simpozioane, publicații: Concepts from Contemporary Psychotherapy Found in Writings of Oriental Patristic Spirituality (Part I), in Proceedings of 1st International Conference “Supervision in Psychotherapy” (22nd June 2018, Timisoara, Romania), Filodiritto Editore, First Edition July 2018; Concepts from contemporary psychotherapy found in writings o Oriental patristic spiriuality (part II), Proceedings 2nd International Conference „Supervision in Psychotherapy”, 28-29 June 2019, Timisoara, Filodiritto Editore; Terapeuții Bisericii în Calea Mântuirii, Centrul de Studii Teologico-Istoriceși de Prognoză Pastoral –Misionară al Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, Anul VI, Serie nouă, Nr. 26 (1045) din 21 iunie 2020; Despre necesitatea unei școli psihoterapeutice ortodoxe, în Calea Mântuirii, Anul VI, Serie nouă, Nr. 25 (1044) din 14 iunie 2020; Elemente de psihanalizã din perspectivă teologicã, în Teologia, Revista Facultății de Teologie Arad, Anul IX, NR 1/ 2005, Arad. Contact: Arad, jud. Arad, str. M. Eminescu, nr.12; adinatodea@yahoo.com; tel. 0723865824. |
![]() |
Vîşcu Loredana-Ileana este profesor universitar doctor şi director al Centrului de Cercetări Calitative în Consiliere și Psihoterapie la Universitatea „Tibiscus” din Timişoara. Este psiholog, psihoterapeut și președinte al Institutului de Psihoterapie, Consiliere psihologică și Supervizare clinică (IPCS, www.ipcs-psy.com). Pe plan internaţional şi naţional Loredana-Ileana Vîşcu este certificată ca: Chartered member with AFBPsS Associate Fellow şi supervizor – The British Psychological Society (Divisions: Academics, Teachers and Researchers; Counselling; Educational and Child Psychology); formator și supervizor în: CPR (Colegiul Psihologilor din România), EAIP (European Association of Integrative Psychotherapy); EIATSCYP (European Interdisciplinary Association for Therapeutic Services for Children and Young People); EAP (European Association of Psychotherapy). De asemenea este afiliată: APA (The American Psychologists’ Association), SEPI (The Society for the Exploration of Psychotherapy Integration), ACA (American Counseling Association) şi APR (Asociaţia Psihologilor din România). Activitatea publicistică se concretizează în lucrări şi cărţi de specialitate, fiind editorul-șef al revistei International Journal of Supervision in Psychotherepy (www.ijsp.eu). Printre apariţiile sale în mass-media se numără: |